Expoziţia"Îngerii mei"
ianuarie, 2006
Galeria Basil., Bucureşti
Galeria Basil., Bucureşti
Expoziţia "Îngerii Mei" - Protecţie
argument expoziţional

Omul are nevoie de protectie. Eu am nevoie de protectie. De ce însă ne este frică, de ce ne temem cel mai mult ? Care este cauza nevoii noastre de protectie ?
În faţa stihiilor naturii suntem extrem de mici. Dar nu frica de cutremur, incendiu, inundaţie sau furtună este cea care ne macină zi de zi. Ci frica zilei de mîine. Instinctul de autoconservare este cel care ne face să ne fie teamă. Teamă ca nu vom mai putea rezista, că nu vom avea mâncare, că nu vom avea un acoperiş deasupra capului. Dar oare doar atît? Instinctul de autoconservare dispare atunci când Iubim. In Dragoste suntem generoşi până la sacrificiul suprem.
După furtuna adolescentină a afirmării nevoii de libertate, ne dăm seama că nevoia de protecţie nu a dispărut. Ea s-a transferat. Nu mai este reprezentată de mamă, tată, familie. Apar alţi posibili protectori : Divinitatea, Iubitul, Iubita, Prietenii, Natura însăşi. Pe cel ce te veghează şi te salvează în caz de nevoie l-am numit înger.
Nevoia de protecţie este completată, ca un pandant, de nevoia de a oferi protecţie : unui animal pe care-l îngrijeşti sau altor oameni : bătrâni, prieteni, partenerului de viaţă, a unui viitor copil (dragostea protectoare).
Cea mai mare teamă a noastră este că într-o zi vom fi lipsiţi de iubire.
Sentimentul uman cel mai puternic, Iubirea, declanşează în noi cea mai mare teamă care se transpune in frica de a nu-l mai trăi. De a fi privat de Iubire. De a nu te iubi cel sau cea pe care o iubeşti. Iubirea neîmpărtăşită. Dar, mai dramatică, este lipsa totală a iubirii. Adică ... Nimeni. Eşti singur. Iubirea îţi dă putere de a dărâma munţii.
Care este ruga noastră internă, rugă ce o murmurăm sub braţul protector ? Apără-mă, Doamne, de lipsa iubirii Tale ! Apără-mă Iubite de plecarea ta, de plecarea mea, de lipsa ta de iubire, de lipsa mea de iubire !
Suntem, în ciuda dorinţei de singurătate, animale sociabile. Avem nevoie să fim iubiţi, respectaţi, admiraţi. Să-i pese cuiva !
Îngerul spune : „Nu pierde Iubirea! Nu pierde Speranţa! Nu-ţi fie teamă, te voi salva de tine însuţi! Dincolo de Pericol există Iubirea. Dacă el, omul, dacă el, trupul, te trădează, Eu voi fi aici, mereu lângă tine.”
Maia Martin, 2006
În faţa stihiilor naturii suntem extrem de mici. Dar nu frica de cutremur, incendiu, inundaţie sau furtună este cea care ne macină zi de zi. Ci frica zilei de mîine. Instinctul de autoconservare este cel care ne face să ne fie teamă. Teamă ca nu vom mai putea rezista, că nu vom avea mâncare, că nu vom avea un acoperiş deasupra capului. Dar oare doar atît? Instinctul de autoconservare dispare atunci când Iubim. In Dragoste suntem generoşi până la sacrificiul suprem.
După furtuna adolescentină a afirmării nevoii de libertate, ne dăm seama că nevoia de protecţie nu a dispărut. Ea s-a transferat. Nu mai este reprezentată de mamă, tată, familie. Apar alţi posibili protectori : Divinitatea, Iubitul, Iubita, Prietenii, Natura însăşi. Pe cel ce te veghează şi te salvează în caz de nevoie l-am numit înger.
Nevoia de protecţie este completată, ca un pandant, de nevoia de a oferi protecţie : unui animal pe care-l îngrijeşti sau altor oameni : bătrâni, prieteni, partenerului de viaţă, a unui viitor copil (dragostea protectoare).
Cea mai mare teamă a noastră este că într-o zi vom fi lipsiţi de iubire.
Sentimentul uman cel mai puternic, Iubirea, declanşează în noi cea mai mare teamă care se transpune in frica de a nu-l mai trăi. De a fi privat de Iubire. De a nu te iubi cel sau cea pe care o iubeşti. Iubirea neîmpărtăşită. Dar, mai dramatică, este lipsa totală a iubirii. Adică ... Nimeni. Eşti singur. Iubirea îţi dă putere de a dărâma munţii.
Care este ruga noastră internă, rugă ce o murmurăm sub braţul protector ? Apără-mă, Doamne, de lipsa iubirii Tale ! Apără-mă Iubite de plecarea ta, de plecarea mea, de lipsa ta de iubire, de lipsa mea de iubire !
Suntem, în ciuda dorinţei de singurătate, animale sociabile. Avem nevoie să fim iubiţi, respectaţi, admiraţi. Să-i pese cuiva !
Îngerul spune : „Nu pierde Iubirea! Nu pierde Speranţa! Nu-ţi fie teamă, te voi salva de tine însuţi! Dincolo de Pericol există Iubirea. Dacă el, omul, dacă el, trupul, te trădează, Eu voi fi aici, mereu lângă tine.”
Maia Martin, 2006
Maia Martin şi călătoria sa în arhipelagurile visului

“Visele mele trebuie să-nvelească sentimentele, fără echivocuri...”, Charlotte Bronte, “Jane Eyre”
Absolviţi de impactul cu aluzia, alegoria, parabola sau “radiografia” senzatiilor, unii artişti ne oferă ei înşişi –dincolo de trapele sau obstacolele ce apar in jocul ambiguităţilor proprii oricărei arte autonome- un fir călăuzitor şi, prin urmare, posibilitatea unei deschideri a fiinţei lor lăuntrice, o poartă spre misterul care le-a “cucerit” imaginarul.
Pentru artisti precum Maia M. Martin( autoare a doua expoziţii-sigiliu, prezentate în spaţiul arhaizant al galeriei “Basil”: “Veghetori” şi “Îngerii mei”) pictura rămâne acea fereastră dincolo de care putem privi la cina de taina a îngerilor, la felul cum ei îşi şoptesc visele, la modul cum “plasează” cărţile la masa sorţii, totul petrecându-se într-o lume unde iluzia, tăcerea şi lumina însăşi devin “instrumentele” dorinţei de absolut; fiecare clipă hărăzită artei înseamnă pentru ea o posibilă conversaţie cu visul şi ipostazele lui.
Absolviţi de impactul cu aluzia, alegoria, parabola sau “radiografia” senzatiilor, unii artişti ne oferă ei înşişi –dincolo de trapele sau obstacolele ce apar in jocul ambiguităţilor proprii oricărei arte autonome- un fir călăuzitor şi, prin urmare, posibilitatea unei deschideri a fiinţei lor lăuntrice, o poartă spre misterul care le-a “cucerit” imaginarul.
Pentru artisti precum Maia M. Martin( autoare a doua expoziţii-sigiliu, prezentate în spaţiul arhaizant al galeriei “Basil”: “Veghetori” şi “Îngerii mei”) pictura rămâne acea fereastră dincolo de care putem privi la cina de taina a îngerilor, la felul cum ei îşi şoptesc visele, la modul cum “plasează” cărţile la masa sorţii, totul petrecându-se într-o lume unde iluzia, tăcerea şi lumina însăşi devin “instrumentele” dorinţei de absolut; fiecare clipă hărăzită artei înseamnă pentru ea o posibilă conversaţie cu visul şi ipostazele lui.

Modalitatea plastică aleasă de Maia M. Martin provine din acel teritoriu specific avangardei, însă nu privită clasicizant, ci, într-un chip ce amalgamează senzorialul cu imaginarea suprarealistă a limitelor trăirilor. Din acest motiv, mesajul către privitori are conturul unui vis vermeerian, pe cât de dominant, pe atât de evanescent.
Artista posedă, în spaţiul generaţiei sale un simţ aparte al apropierii universului, precum vechii orientali; ea aduce cu sine acel aer al “dramaticei” familiarităţi cu lucrurile lumii înconjurătoare.Nu atât modernitatea limbajului pictural se impune aici, cât schiţa unei călătorii în Septemtrionul sufletului, accentul căzând pe felul cum el navighează. O veritabilă mitologie secretă se ascunde în aceste fragile “întemeieri” plastice şi ea acoperă relaţia dintre autoare şi seminţele gândurilor sale. Se află aici, precum altădată la Marc Chagall, în viziunea artistului angajat în ştergerea vechilor monade livreşti, căreia i se substituie, printr-un gest absolvitor, subînţeles o mitologie personală.
Artista posedă, în spaţiul generaţiei sale un simţ aparte al apropierii universului, precum vechii orientali; ea aduce cu sine acel aer al “dramaticei” familiarităţi cu lucrurile lumii înconjurătoare.Nu atât modernitatea limbajului pictural se impune aici, cât schiţa unei călătorii în Septemtrionul sufletului, accentul căzând pe felul cum el navighează. O veritabilă mitologie secretă se ascunde în aceste fragile “întemeieri” plastice şi ea acoperă relaţia dintre autoare şi seminţele gândurilor sale. Se află aici, precum altădată la Marc Chagall, în viziunea artistului angajat în ştergerea vechilor monade livreşti, căreia i se substituie, printr-un gest absolvitor, subînţeles o mitologie personală.

Atent structurată, pictura Maiei M. Martin trimite la acel chip seducător, dar purtător de nelinişti a lui Orfeu; ea ne împărtăşeşte deopotrivă şi farmecul, şi mântuirea, fiind gata să renunţe la ultima, pentru a se lăsa invadată, cucerită de cea dintâi. De aceea, ea are nevoie de priveghiul îngerilor, de acea aripă protectoare a visului; el, visul, o determină să experimenteze, să metamorfozeze stări şi culori, chiar dacă timpul o sfidează.
Izvorâte din dorinţa de a transfigura un dans al formelor născute dintr-o irepresibilă revoltă, pe urmele lui William Blake şi măştilor sale, pânzele artistei par create cu emoţia lucidă a celui care se simte “asediat” de propria creaţie. Dăruite celorlalţi, experienţele acesteia animă materia inertă, transformând gesturile personajelor ei în tot atâtea “opinii despre nelinişte şi abandonare”, cum le numea Paul Alexis. Şi astfel, trăirea senzitivă se preschimbă la ea, firesc, în trăirea ideii.
Nu s-ar spune că sentimentul se generează la aceasta, direct din culoare; libertatea construcţiei nu are nevoie de intermediar. Reacţiile personajelor sale nu sunt decât stilizarea voluntară, echilibrată, a universului natural. Arta Maiei M. Martin este în acelaşi timp o reverenţă făcută memoriei şi o invitaţie la profunzime, la captarea şi siguranţa stăpânirii miracolului. Creatoarea ştie că, pentru a fi fericit, omul nu invocă nici zeii, nici paradisul, ci doar un anume timp al împlinirii, al rodirii, visat cândva de un Franz Halls sau un Caravaggio, permanent sau dimpotrivă, efemer, ca şi destinul său.Poate că mai târziu, sunetul lirei culorilor Maiei M. Martin se va întoarce printre noi şi, contemplându-se o clipă într-o oglindă invizibilă va zdrobi struna ce i-a dat naştere.
Armand Steriadi, 2006
sursa: www.fanart.ro
Izvorâte din dorinţa de a transfigura un dans al formelor născute dintr-o irepresibilă revoltă, pe urmele lui William Blake şi măştilor sale, pânzele artistei par create cu emoţia lucidă a celui care se simte “asediat” de propria creaţie. Dăruite celorlalţi, experienţele acesteia animă materia inertă, transformând gesturile personajelor ei în tot atâtea “opinii despre nelinişte şi abandonare”, cum le numea Paul Alexis. Şi astfel, trăirea senzitivă se preschimbă la ea, firesc, în trăirea ideii.
Nu s-ar spune că sentimentul se generează la aceasta, direct din culoare; libertatea construcţiei nu are nevoie de intermediar. Reacţiile personajelor sale nu sunt decât stilizarea voluntară, echilibrată, a universului natural. Arta Maiei M. Martin este în acelaşi timp o reverenţă făcută memoriei şi o invitaţie la profunzime, la captarea şi siguranţa stăpânirii miracolului. Creatoarea ştie că, pentru a fi fericit, omul nu invocă nici zeii, nici paradisul, ci doar un anume timp al împlinirii, al rodirii, visat cândva de un Franz Halls sau un Caravaggio, permanent sau dimpotrivă, efemer, ca şi destinul său.Poate că mai târziu, sunetul lirei culorilor Maiei M. Martin se va întoarce printre noi şi, contemplându-se o clipă într-o oglindă invizibilă va zdrobi struna ce i-a dat naştere.
Armand Steriadi, 2006
sursa: www.fanart.ro
Interviu Radio România Cultural

Reportaj de Liana Boambă, difuzat la data de 7.01.2006
În perioada 1- 15 ianuarie Galeria Basil. din Bucureşti găzduieşte expoziţia de artă plastică intitulată „Îngerii mei” ce cuprinde lucrări purtând semnătura tinerei pictoriţe Maia M. Martin. Vernisajul a avut loc vineri, 6 ianuarie începând cu ora 16, ocazie cu care am întrebat-o pe Luminiţa Vasile, managerul galeriei, ce a convins-o să ofere acest spaţiu lucrărilor artistei.
L.V. „În primul rând pentru că Maia Martin, dincolo de Maia Martin artistul, este un om minunat şi mai apoi pentru că, aşa cum am afirmat
într-o expoziţie anterioară din 2005, numită „Veghetori”, am convingerea că Maia Martin cu Veghetorii săi veghează Galeria Basil.. Aş putea
spune şi acum că Îngerii ei, aşa cum îşi intitulează expoziţia din acest an sunt şi îngerii Galeriei Basil..”
Am întrebat-o pe pictoriţa Maia Martin de ce şi-a intitulat expoziţia „Îngerii Mei” :
M.M. ”Pentru că aşa am simţit. Am simţit că dincolo de îngerii cei văzuţi şi nevăzuţi, dar deja catalogaţi, în anumite compendii, biblii, există anumiţi îngeri care mă protejează pe mine, Maia, o simplă creatură a acestui pământ. Şi de câte ori îi simt, ca o fâlfâire de aripi, am încercat să le mulţumesc într-un fel, în acea secundă. Dincolo de acea mulţumire şi de acel ajutor dat de ei, le-am adus un omagiu. Iar eu mă simt extraordinar de bine într-o lume în care îngerii mei se văd, sunt aici, în actualitate, în realitate. O realitate fantastică pentru ceilalţi, dar care este lumea mea, a Maiei cea interioară.”
R: Am văzut că ai folosit tehnici diferite pentru a-ţi realiza lucrările. Despre ce este vorba mai exact?
M.M. „Am folosit tehnici diferite în măsura în care am avut provocări diferite şi am folosit materiale de pictură diverse. Dar şi dintr-o altă mare cauză. Faptul că ele sunt făcute de-a lungul anilor. Şi cred cu tărie că un om nu poate trata numai o singură temă. Noi, prin însăşi natura noastră, suntem complecşi. Chiar dacă mici faţă de infinitatea Universului. Întotdeauna profesorii mei îmi spuneau : „Maia, limitează-te la o temă!” Eu le spuneam atât: „Suntem complecşi, dar limitaţi prin condiţia noastră umană. De ce m-aş mai limita eu însămi?” Şi, automat, eu am lucrări făcute în perioada anilor 2002 -2005 pe această temă. Consider că cel mai bine este să materializezi ideea, gîndul şi sentimentul într-o lucrare plastică atunci când simţi cu adevărat că ai ceva de transmis, şi nu atunci când îţi este impus ca temă de atelier. Protecţia îngerilor o simt. Ea nu se limiteaza la timpul nostru fizic.”
2006, ianuarie, interviu acordat cu ocazia
vernisajului expoziţiei personale
“Îngerii Mei”, la Galeria Basil., Bucureşti
În perioada 1- 15 ianuarie Galeria Basil. din Bucureşti găzduieşte expoziţia de artă plastică intitulată „Îngerii mei” ce cuprinde lucrări purtând semnătura tinerei pictoriţe Maia M. Martin. Vernisajul a avut loc vineri, 6 ianuarie începând cu ora 16, ocazie cu care am întrebat-o pe Luminiţa Vasile, managerul galeriei, ce a convins-o să ofere acest spaţiu lucrărilor artistei.
L.V. „În primul rând pentru că Maia Martin, dincolo de Maia Martin artistul, este un om minunat şi mai apoi pentru că, aşa cum am afirmat
într-o expoziţie anterioară din 2005, numită „Veghetori”, am convingerea că Maia Martin cu Veghetorii săi veghează Galeria Basil.. Aş putea
spune şi acum că Îngerii ei, aşa cum îşi intitulează expoziţia din acest an sunt şi îngerii Galeriei Basil..”
Am întrebat-o pe pictoriţa Maia Martin de ce şi-a intitulat expoziţia „Îngerii Mei” :
M.M. ”Pentru că aşa am simţit. Am simţit că dincolo de îngerii cei văzuţi şi nevăzuţi, dar deja catalogaţi, în anumite compendii, biblii, există anumiţi îngeri care mă protejează pe mine, Maia, o simplă creatură a acestui pământ. Şi de câte ori îi simt, ca o fâlfâire de aripi, am încercat să le mulţumesc într-un fel, în acea secundă. Dincolo de acea mulţumire şi de acel ajutor dat de ei, le-am adus un omagiu. Iar eu mă simt extraordinar de bine într-o lume în care îngerii mei se văd, sunt aici, în actualitate, în realitate. O realitate fantastică pentru ceilalţi, dar care este lumea mea, a Maiei cea interioară.”
R: Am văzut că ai folosit tehnici diferite pentru a-ţi realiza lucrările. Despre ce este vorba mai exact?
M.M. „Am folosit tehnici diferite în măsura în care am avut provocări diferite şi am folosit materiale de pictură diverse. Dar şi dintr-o altă mare cauză. Faptul că ele sunt făcute de-a lungul anilor. Şi cred cu tărie că un om nu poate trata numai o singură temă. Noi, prin însăşi natura noastră, suntem complecşi. Chiar dacă mici faţă de infinitatea Universului. Întotdeauna profesorii mei îmi spuneau : „Maia, limitează-te la o temă!” Eu le spuneam atât: „Suntem complecşi, dar limitaţi prin condiţia noastră umană. De ce m-aş mai limita eu însămi?” Şi, automat, eu am lucrări făcute în perioada anilor 2002 -2005 pe această temă. Consider că cel mai bine este să materializezi ideea, gîndul şi sentimentul într-o lucrare plastică atunci când simţi cu adevărat că ai ceva de transmis, şi nu atunci când îţi este impus ca temă de atelier. Protecţia îngerilor o simt. Ea nu se limiteaza la timpul nostru fizic.”
2006, ianuarie, interviu acordat cu ocazia
vernisajului expoziţiei personale
“Îngerii Mei”, la Galeria Basil., Bucureşti